9 ani de când am pre-contractat apartamentul – ce îmi place și ce aș alege altfel dacă m-aș întoarce în timp

Prin ianuarie 2008 am început să ne gândim serios la subiectul ”casa noastră”. Aveam 28/29 de ani, câștigam ok cât să ne permitem un credit. Aveam un teren în apropiere de București cu o casă bâtrănească si aveam de ales – fie dărâmam acolo și construiam ceva nou, fie vindeam și foloseam banii ca avans pentru un apartament în oraș.

Nu m-am văzut pierzând zilnic timp în trafic de acasă la birou și înapoi, așa că decizia de a vinde terenul din afara Bucureștiului și de a merge pe varianta de apartament în oraș a venit repede. Am căutat câteva luni până ne-am hotărât să luam apartamentul unde stăm astăzi. Ce am ales?

Un bloc pe malul lacului Tei, cu două scări, unde am luat un apartament tip duplex cu două dormitoare și două băi, o boxă de depozitare și două locuri de parcare în subsol.

Lucram și atunci ca și acum în imobiliare și cunoșteam piața destul de bine, precum și reputația dezvoltatorului care ridica blocul. Faptul că el insuși avea să se mute într-unul din penthouse-urile proiectului m-a convins că blocul era ok și mi-a dat încredere (la momentul când am făcut ante-contractul – mai 2008 – blocul era în construcție). Cum am ales apartamentul? Sincer, bugetul nostru atunci ne califica pentru un apartament de două camere, însă vederea din acel tip de apartament către un teren liber, care putea să devină oricând șantier și faptul că nu avea două băi ne-a făcut să alegem un apartament mai mare și cu vederea către complexul vecin, deja finalizat.

1012927_10202019833199639_6077957162294241559_nVederea din balcon

9 ani de la momentul acela, cum ne este astăzi în acest apartament? Pe scurt, bine! Suntem mulțumiți, ne-am mutat în casă nouă în vara anului 2009, iar blocul nu a avut probleme. Între timp a venit și bebe și a fost ok că am făcut un efort și am ales un apartament cu două dormitoare pentru că are și el camera lui. Zona este excelentă ca să crești un copil: cât a fost mic și aveam parte de multe nopți pierdute coboram în Complexul Studențesc care este lângă blocul nostru și era perfect de plimbat copilul. Avem apoi la 5 minute de mers cu mașina Parcul Circului și Parcul Floreasca, două parcuri care ne plac foarte mult și unde Rareș se simte foarte bine iar eu in siguranță când ies cu el.

11182129_10204487667333950_497418771063707438_nUnul din parcurile unde ne place să ieșim cu Rareș

Din toamnă va merge la grădiniță, care este la două străzi distanță de noi, ceea ce înseamnă că programul lui de somn nu se va schimba, el se trezește în jur de 8, avem destul timp să îl lăsăm la 9 la grădiniță.

Când ne-am mutat, am plecat din zona Iancului, unde eu căutam (în 2009) între 10-15 minute un loc de parcare, iar de multe ori lăsam mașina foarte departe și aveam la mine un aparat de îndepărat câinii vagabonzi pe care îl foloseam destul de des. Am simțit imediat confortul de a avea un loc de parcare, începând de la siguranță până la a nu te urca într-o mașina care stă în soare la 30 de grade sau care e ferită de zăpadă și frig pe timp de iarnă. Subiectul parcări este unul foarte sensibil la români. Nu au nicio problemă să dea 50.000 EUR sau chiar mai mult pe o mașină, însă li se pare inaceptabil să plătească 10.000 EUR pe un loc de parcare.

Dar, cel mai mare avantaj, lucrul care chiar face să merite creditul pe care îl plătim lunar la bancă în toată această ecuație pe care a presupus-o achiziția apartamentului, este timpul câștigat. De când ne-am mutat, din 2009, și eu și soțul meu am lucrat sau am colaborat cu clienți care au sediul în zona de nord. Asta a însemnat timp în trafic până la birou de maxim 15 minute. Pentru mine, lucrul ăsta este un lux. Am cunoștințe care stau în Militari și pierd zilnic în trafic de la 45 de minute până la o oră jumătate doar ca să ajungă în Floreasca. Faptul că am câștigat timp pentru mine și familia mea face să merite prețul plătit pentru acest apartament!

În toți anii aștia, a trecut o criză peste noi, valoarea proprietăților a scăzut, între timp piața și-a revenit, iar prețurile au din nou un trend ascendent. Multă lume mi-a zis că am pierdut pentru că ne-am cumpărat un apartament în perioadă de boom imobiliar. Însă, noi am cumpărat cu credit, pentru că în perioada respectivă aveam salarii bune pe cartea de muncă. Nu știu ce aș fi putut să cumprăm dacă mai așteptam câtiva ani.

Ce aș face însă diferit? Aș alege cu muuuult mai multă atenție creditul. Aici m-am grăbit și de aici am avut cel mai mult de suferit. Și mai e o greșeală pe care am făcut-o și o scriu aici ca să nu o repete nici alții. În 2008, nici prin cap nu îmi trecea că am am avea venituri pe familie, sub un anume nivel. Ei bine, în 2009, la o lună după ce am semnat contractul de vânzare-cumpărare și în plină criză, eu am rămas fără job, iar veniturile familiei s-au înjumătățit. Am învățat de atunci că se poate să trăiesc și în afara confortului unui salariu, că pot face bani și pe cont propriu din consultanță. Cu răbdare, întelegere și perserveranță problemele se rezvolvă. Întodeauna!

Aveți grijă ce cumpărați și citiți toate actele cu atenție foarte mare. Apelați la un avocat ca să vă fie clar riscurile la care vă expuneți dacă achiziționați un apartament în faza de construcție. Și, un sfat pe care agenții imobiliari nu îl prea dau: cumpărați cât aveți nevoie, nu cât vă permiteți!

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *